Ziua Naţională fără Tutun- 15 noiembrie 2018
Campania „Alege sa fii sanatos!Alege sa nu fumezi!”. Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Campania „Alege sa fii sanatos!Alege sa nu fumezi!”.
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Si în acest an, se vor derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.Campania are ca obiectivecreşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat, protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun.
În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. 70 de decese sunt cauzate zilnic de fumat. Totodată, acelaşi for subliniază că 42.000 de oameni suferă complicaţii provocate de ţigări.
Printre numeroasele avantaje ale renunțării la fumat se numără:
- crește speranța de viață;
- scade riscul producerii unui infarct miocardic;
- scade riscul formării unei tumori maligne (canceroase);
- un mod de viață mult mai sănătos;
- mai mulți bani economisiţi.