Pagina maghiară se află în construcție

Redirecționare către pagina română în 5 secunde.

A magyar nyelvű oldal fejlesztés alatt van

Átiranyítás a román nyelvű oldalra 5 másodpercen belül.

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Campania privind siguranța pacientului

Campania

 

Să cunoaștem, să prevenim, să protejăm - pentru siguranța îngrijirii sănătății mamei și nou-născutului!”

 

1-30 septembrie 2021

Comunicat de presă

Siguranța pacientului este definită ca fiind  prevenirea erorilor de practică medicală și a efectelor adeverse asociate îngrijirilor de sănătate. Extrapolând, siguranța mamei și a bebelușului depind de capacitatea de a preveni și diminua orice risc asociat asistenței medicale, pentru o sarcină și o naștere sănătoasă.

Sănătatea mamei și a nou-născutului sunt importante și nu trebuie să fie condiționate de factorii socio-economici sau de condițiile de viață. Îmbunătățirea calității asistenței medicale poate reduce considerabil numărul deceselor la sugari.

România prezenta în intervalul 2011-2020 o rată a natalității apropiată cu media UE înregistrand în intervalul 2015-2019 valori constant mai ridicate (peste 10‰), față de media blocului comunitar care a cunoscut scădere constantă a indicatorului (de la 10,1‰ în 2016 la 9,5‰ în 2019). În 2020 România înregistra o rată a natalității de 9,2‰.

În intervalul 2010-2019, tendința mortalității infantile în UE a prezentat valori relativ constante (4 ‰ în 2010, 3,7‰ în 2014, 3,6‰ în 2017) în timp ce în România indicatorul a cunoscut scădere graduală semnificativă, țara noastră înregistrând în 2018 cea mai substanțială reducere cu valori de  6‰ comparativ cu media UE 3,5‰. În România, mortalitatea infantilă la genul masculin era mult mai ridicată decât la genul feminin. La masculin, se înregistra scădere de la 10,9‰ născuți vii în 2010, la 6,6‰ născuți vii în 2019, iar la feminin, valorile erau de asemenea, semnificativ scazute de la 8,6‰ născuți vii în 2010, la 5,6‰ născuți vii în 2019.

Rata mortalităţii materne în 2019 a fost de (0,11‰ născuţi vii) mai mică decât valorile înregistrate în 2010 (0,24‰ născuţi vii) și 2011(0,25‰ născuţi vii) consemnate ca fiind cele mai ridicate în intervalul 2010-2019.  

*

Campania din acest an capătă o importanță substanțială ținând cont de povara semnificativă a riscurilor pentru care femeile și nou-născuții ar putea fi expuși îngrijirii nesigure, agravată de întreruperea serviciilor esențiale de sănătate cauzate de pandemia COVID-19, aceasta fiind desfășurată sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății.

 

Desfășurată sub sloganul Să cunoaștem, să prevenim, să protejăm - pentru siguranța îngrijirii sănătății mamei și nou-născutului!”, campania derulată în România 2021 are ca scop informarea femeilor despre siguranța îngrijirilor mamei și nou-născutului  și promovarea de intervenții preventive destinate reducerii riscurilor evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului.

Campania are ca obiective:

  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele siguranței materne și a nou-născuților, în special în timpul nașterii.
  • Creșterea nivelului de informare și  conștientizare  a femeilor dar și a  populației generale cu privire la problemele siguranței îngrijirii mamei și a nou-născutului.
  • Creșterea nivelului de informare a femeilor despre intervenții preventive destinate reducerii  riscurilor pentru sănătate evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului.
  • Informarea femeilor din grupurile de populație vulnerabilă despre intervenții preventive destinate reducerii riscurilor pentru sănătate evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului. 

 

În România, implicarea promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, reprezintă o modalitate accesibilă de prevenție pentru siguranța pacientului.

 


 

Analiza de Situatie Siguranta Pacientului 2021.doc 1,9 MO

Infografic Siguranta Pacientului 2021.doc 667,5 KO

Poster Populatie Siguranta Pacientului 2021.doc 660,0 KO

Pliant Populatie Siguranta Pacientului 2021.doc 1,9 MO